Fenomenul de downshifting

cottage 

 Interviu cu Aurora Liiceanu

 Realizat de: Eugen  Dumbrava

 

 Despre noi se spune ca sintem o societate de supravietuire, o societate

 premoderna, ca avem comportamente de ev mediu, ca la noi violenta este

 mare, dar are expresii nemoderne sau premoderne. Nu ma refer la

 cruzime, ci la modul in care operezi sau treci la act. In ceea ce

 priveste fenomenul de downshifting, nu cred ca a aparut inca la noi. De

 ce nu cred? Downshifting-ul se refera la etica muncii, la valorile

 individului si felul in care el isi bugeteaza ca timp viata si la

 sensul pe care il da vietii in raport cu motivatiile lui, cu

 aspiratiile lui.

 

   Downshifting-ul s-a nascut din acest refuz al societatii occidentale

 (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu te inregimenta,

 a deveni sclavul valorilor materiale si de ati consuma toata existenta

 alergind dupa bani, dupa o pozitie ierarhica. Din punct de vedere

 psihologic inteleg ca downshifting-ul inseamna renuntarea la motivatia

 extrinseca si axarea pe motivatia intrinseca, acel refuz de a intra

 intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul

 salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea vietii

 individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din

 punct de vedere material -nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti

 sa fi fericit, multumit in viata -, ci de faptul ca poti profita, sa

 zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel incit sa nu

 devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etica a muncii.

 

   Downshifting-ul nu poate fi la noi, pentru ca noi sintem dupa parerea

 mea, o societate care am demarat dupa ’90 in plin materialism grosolan

 si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o

 dominanta a vietii.Toata lumea priveste cu admiratie si invidie

 desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a

 inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un om

 din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit

 unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie cum se

 spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o

 sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod

 excesiv. Deci noi, in momentul de fata, sintem o societate cu valori

 materialist – excesive, spre deosebire de cealalta societate, in care

 oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul

 vietii, dar si calitatea ei.

 

 Eugen Dumbrava: Ce factori credeti ca favorizeaza tranzitia aceasta la

 ei, de la acele valori centrate pe forma si nu pe continut, la cele de

 fond?

 

 Aurora Liiceanu: Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai

 inalt decit al nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste

 ca la noi si aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ

 decent este realizata cam la toate categoriile sociale. Faptul ca

 exista oameni care stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip

 de inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie

 sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru

 ca in strainatate abundenta de lucruri materiale fac sa existe o

 anumita satietate. Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu zece

 maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca sintem intr-o perioada in

 care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de

 centrarea de materialism, prin manipularea sau si prin manipularea data

 de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism.

 

   Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sint mult mai

 potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent critic

 ca schimbarea a stilului de viata. La noi nu exista deloc o atitudine

 critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de invidie si chiar

 o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat, cite vile si-a luat,

 cum e vila etc. Exista o dorinta evidenta a unora de a fi invidiati

 pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei o coreleaza cu

 reusita sociala sau cu reusita existentiala. Numarul, cantitatea

 conteaza si pretul.

 

   In general downshifting-ul pune accentul asupra unei idei importante:

 exista si alte laturi ale vietii care sint importante si pe care le

 poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani:

 relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul

 unui riu, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc.

 Aceasta incarcare, acest burnout (combustie interna), sau saritul

 sigurantelor impinge individul catre o limita psihologica a

 disponibilitatii individului, a mobilizarii lui.

 

   Societatea noastra este mult mai inegala decit a lor, la noi avem un

 amestec intre traditionalism si conformism. Vedem o graba teribila a

 tinerei generatii de alerga dupa bani si de a uita sa traiasca. Pentru

 ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text foarte critic, in care un

 specialist in marketing se refera la ce se intimpla :

 „am vazut fete care, atunci cind s-au angajat in agentie, erau ca niste

 mere sanatoase din care iti venea sa musti cu pofta; astazi sint niste

 scovergi iradiate de computer si nu m-ar mira sa aflu ca uterul li s-a

 uscat si ca nu vor mai fi niciodata in stare sa fie mame. Oricum, ar

 gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou si daca ar

 apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot nu ar

 plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate masculina.

 Probabil ca la ora la care scriu aceste rinduri ele se afla tot la

 birou (in vreme ce ei isi trag in cap cu sortimente de tarie combinate

 cu beri) bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui

 client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna „multumesc”.

 Pentru simplul motiv ca „doar te platesc, nu?” (prefata la cartea lui

 Beigbeder, 2004).

 

   In nici un loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat

 nu e mai mare ca in marketing si publicitate”. Am citat acest lucru

 pentru prima parte, pentru ca sint segmente ale populatiei, care sint

 extraordinar de incompatibile cu alte segmente. Discrepantele in

 societatea romaneasca, nu numai materiale, ci si de mentalitate sint

 extraordinare si din aceasta perspectiva noi nu mai vorbim acum de

 oameni tineri, de oameni in virsta, ci de culturi organizationale. Sint

 lumi si lumi: fetele de la banci, baietii de la banci, vinzatoarele din

 mall, fetele din publicitate sau cele din media.

 

   E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca,

 daca inainte exista acest stereotip – cind ai o fata este bine sa intre

 in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru ca iti

 permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mincare, sa mai stai pe

 acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa tina si

 o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla, fetele nu se

 mai fac deloc profesoare – intra in jurnalism, daca au noroc lucreaza

 la televiziuni -, iar cele care mai exista se duc mai degraba la

 gradinite particulare pentru bani mai multi. Deci, majoritatea intra in

 jurnalism si in marketing, profesii extrem de consumatoare de timp,

 extrem de mobile si de dinamice, la care salariile pot fi substantiale,

 dar daca stai sa te gindesti mai atent iti dai seama ca de fapt sint

 foarte prost platite pentru cit de rar dai pe acasa.

 

 De ce a aparut downshiftingul?  Pentru ca este vorba de manipulare, de

 o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca

 femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia

 cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul lui

 consumator si il conditioneaza. Copilul, la rindul lui, este plin de

 bani, dar fara parinti – copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge

 violent, sau poate fugi de acasa. Consumul de droguri este si o forma

 de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti,

 pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspindirea acestui

 fenomen.

 

    Ca fenomen, downshifting-ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el

 are si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a

 valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata, plasarea

 intr-un cimp al invatarii de calitate ai al cresterii personale,

 practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la serviciu, te

 duci la workshopuri, teambuilding-uri, (aflate la noi in plina moda).

 Toate duc la confiscarea individului pentru profit.

 

   Tineti minte ca in ’90 atractia fata de domeniul privat a fost marita

 si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabil

 era director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai aduc

 bani, dar care psihologic motiveaza individul si il fac ca sa accepte

 sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru

 prestigiu, flateaza nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie

 psihologica folosita foarte mult in manipulare. Atita vreme s-a spus ca

 nu este bine sa existe relatii sot-sotie la slujba, acum se reia ceva

 care seamana foarte mult cu comunismul. Dimpotriva, trebuie sa fie

 casatoriti, sa stea cit mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru copii

 si unde sa manince, individul nu mai are decit week-endul care uneori

 poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci practic

 este o „deprivatizare” a individului. Acesta se intimpla la noi si

 oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu atita graba in

 aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine, tocmai pentru

 a confisca total un individ in favoarea profitului. Psihologii s-au

 gindit foarte bine, creste numarul de divorturi, femeile si barbatii nu

 mai pot sta impreuna nici macar in week-end deoarece toate aceste

 reuniuni se fac de obicei in afara, se cheltuie

 foarte multi bani, te incinta ca este un hotel scump, dar trebuie sa

 raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu familia, pe care nu poti sa o

 neglijezi.

 

 ED: Totusi acesti oameni, managerii de top, iau niste decizii, de a se

 intoarce putin la ceva anterior, la un stadiu pe care ei l-au depasit

 prin formare, prin socializare, prin performanta.

 

 AL: Decizia de intoarcere tine foarte mult de individ, aceste decizii

 nu sint luate de oamenii medii care sint la baza ierarhiei, le iau

 persoanele care sint in top, care sint cel mai mult consumati de munca

 lor si care adopta fara sa constientizeze suficient un comportament

 similar cu cel al hotului: mai fur o data si dupa aceea ma opresc, dar

 pina la urma te prinde pentru ca trebuie sa stii cind sa te opresti.

 

    Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind

 sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai

 satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om

 „simplificat”, un nevrotic sau un isteric. Acesta necesita o depasire a

 ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face

 nimic si atunci il tiraste societatea ca stat, fie intra in aceasta

 cursa pentru ca nu mai vede nici o alta alegere. Cind ai foarte multi

 bani si continui sa muncesti ca un robot, sau cind ai mult mai mult

 decit iti trebuie, ideea de a reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua

 componente: materiala si spirituala) e vitala.

 

   Partea spirituala nu se poate face in supravietuire. Deteriorarea

 relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de timp. Vedem in

 filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza foarte mult si

 sint parasiti de sotii (aici poate ca nu este vorba de partea materiala

 ci de faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita,

 echilibrata intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele

 pentru familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere

 destul de modeste. Este vorba de a-ti regindi existenta si de a vedea

 ce prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti

 ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si

 lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de

 satisfactie personala. Acest lucru cred ca la noi inca nu este posibil,

 sintem inca morti dupa vitrine.

 

 ED: Da, sintem inca in adolescenta vietii daca ar fi sa ne raportam la

 ceea ce este in vest. Voiam sa va mai intreb ceva legat de

 alternativele conceptului de downshifting. Ce altceva mai ofera

 downshifting-ul, in afara de aceasta orientare catre sine, catre

 relatii, ce alte variante iti mai ofera, pentru ca o data cu

 restructurarea valorilor nu vei mai avea aceleasi perceptii vis-a-vis

 de sentimentul de proprietate? Practic se schimba totul.

 

 AL: Cred ca downshifting-ul aduce o mai buna convietuire intre „a fi”

 si „a face”, pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe „a face”,

 fara simt critic, iar ceilalti sint pe „a fi”, fara simt critic (se

 zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista

 obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort,

 de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in

 care se traieste in tarile cu obezitate spirituala. Nu sintem in stare

 sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem

 o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu

 traim in extreme.

 

   Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cit nu mai exerseaza alt

 peisaj decit canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul

 computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si

 cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de

 vedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta, de

 schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatii de

 concentrare. Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se

 rasfringe asupra psihismelor noastre.

 

   Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc

 in obiecte de aruncat, de unica folosinta. Ei uita ca obiectul nu are

 numai functia de obiect, ci ca el reprezinta un capital de memorie

 identitara. De aceea isi iau oamenii amintiri cind fac turism, nu isi

 cumpara obiectul ci isi cumpara semnificantul.

 

   Un anumit tip de cultura a relatiei se pierde, avind in vedere ca

 intr-un film sintem intersanjabili, oamenii nu se mai fixeaza in

 relatii de lunga durata, sintem ca intr-o miscare browniana, toti

 oamenii sint frumosi, frumusetea se vinde, aceasta cursa de a fi altul

 si un refuz de a fi tu pina la urma.

 

   Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce

 in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cu Britney

 Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a unor

 principii psihologice adinci, care sigur modifica structura

 personalitatii. Nevoia excesiva de imitare – modelele celebritatii -,

 admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la

 televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care

 sint preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea

 – a aparea pe sticla – este o oportunitate foarte cautata pentru ca

 vizibilitatea sociala poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti

 faci relatii, te poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti

 „marketa” etc.

 

    Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi,

 industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia

 estetica, de pilda – e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era

 singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din

 punct de vedere fizic. Acum daca se pierde acest lucru – cum este si

 firesc – posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decit intr-o

 epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva spunea

 intr-un interviu ca „toti oamenii vor fi foarte diferiti, foarte

 frumosi, la fel”. Nu este decit o schimbare a formei, continutul nu

 conteaza. Imaginea este totul.

 

   La aceasta idee a valorilor, ca problema epocii noastre se ajunge prin

 identitate, sintem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce

 alegi, de unde esti, din ce grupa faci parte, ori nici postmodernitatea

 nu trebuie luata cum este, lucru valabil si pentru modernitate.

 Revenind la aceasta chestiune vreau sa spun ca avem foarte multa

 informatie, cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste

 discernamintul si ne lipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce

 nu este bine asa? Daca inainte opozitia între bine si rau avea o

 demarcatie clara, existau percepte religioase – asa e bine, asa nu e

 bine -, astazi nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa

 alegi si sa suporti consecintele.

 

 ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si

 fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman catre

 aceasta deschidere a vietii?

 

 AL: Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de

 cineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar transforma

 intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene de interes

 nu ramine ascuns. Aici cred ca exista un pericol pentru ca sint de

 acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme patologice ale

 unei intentiei bune de la inceput. De altfel, in cartea lui Beigbeder

 chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula si acolo se

 reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca ai numai

 natura, ca maninci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si intri

 intr-un alt tip de nevroza.

 

 ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema

 aceasta te paste ruperea totala de lume.

 

 AL:  Haideti sa luam fenomenul „hippies”, care sa zicem ca nu poti sa

 il vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il

 vezi daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz

 apartamentul, acest mit a lui Robinson Crusoe care ne bintuie din cind

 in cind si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre rustic.

 Dar ce s-a observat pina la urma? La primele boli mai dure, au fugit la

 spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul nou. Cred

 ca ne trebuie elemente dintr-un sistem de valori sau dintr-o postura si

 altele din alta postura pentru ca impreuna sa nu se contrazica si sa nu

 sfisie individul in profunzimea lui, pentru ca pina la urma sintem

 convinsi si de beneficiile socialului. Aveam un prieten pe vremuri care

 avea o casa la tara – ca sa vedeti un downshifting avangardist – si

 vroia sa se mute complet la tara. Era pictor. Dar era prea tirziu, era

 deja schimbat de oras, nu avea capacitatea de a recunoaste, sa spuna

 „nu mai sint in stare”sa-mi schimb stilul de viata… E groaznic sa

 recunosti ca ai pierdut ceva. Revenea in oras dar din cu totul alte

 motive, cum ar fi ca il cauta lumea, in orice caz cauza nu era plasata

 in el, ci in afara lui.

 

    Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in

 societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te

 mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de

 ani si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o

 facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se poate

 si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34, 35 ani

 cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se poarta

 adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa impace si

 capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si fiind si

 mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a compensa

 frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux, pot sa

 imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il iau si il

 cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de nimeni.

 Este o actiune voluntar – monoparentala la aceasta categorie. Avem

 foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de viata incepe

 sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam filozofic,

 motivul, se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii. Inainte viata

 se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.

 

 ED: Adica intai traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti mai

 trebuie alti 15 ani sa o explici.

 

 AL: Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista

 foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cind am zis de

 subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii seriale

 fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet, ai facut o

 investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai

 de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie sa faci. Era

 clar ca era inspre binele tau sa pre-iei un model. Acum esti pus in

 fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce

 vrei. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens.

 Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul,

 ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut

 ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la

 tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa-ti spuna ca merita sau

 ca este o datorie sa traiesti. Generatiile mai vechi nici nu si-au pus

 problema, traiau pur si simplu.

 

 ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting-ul nu e de

 interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce

 ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru a

 ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?

 

   AL: Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca

 reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decit

 in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca

 oamenii care sint foarte saraci nu isi pun probleme de ce sint in halul

 asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti

 termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sint

 multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie sa

 lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii. Este

 o mare diferenta.

 

   Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap

 un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult

 acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa

 ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si

 simplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai

 ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia.

 Acesta incepe sa ii arate care sint avantajele: daca prinzi peste mai

 mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un

 vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze

 altii pentru tine si tu nu o sa  trebuiasca sa faci nimic  si o sa ai timp

 sa contempli marea , la care omul raspunde: si acum ce fac?

 

   Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de

 ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu

 isi dorea sa intre in aceasta cursa. Pentru mine este clar ca este un

 „shift”, o schimbare, de la motivatiile extrinseci la cele intrinseci.

 

   ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile

 downshifting-ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi capabili

 sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care au apelat

 initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne? Daca da, in ce

 sens?

 

 AL: Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai

 multe motivatii, hobby-uri, de a fi plasat mai realist intre principiul

 placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri

 si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in sociologie,

 raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul placerii si

 principiul realitatii: exista principiul realitatii, trebuie sa faci un

 pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti ramina ceva care, sa

 raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea satisfactii. Este de dorit sa

 iti ramina permanent niste lucruri pe care vrei sa le faci. Trebuie sa

 stii ce sa faci dupa aceea. Sint foarte multi oameni care se

 plictisesc, care nu isi dau seama ca ar putea fi folositi, iar

 societatea nu ii foloseste, ei devin resurse umane care se irosesc.

 

   Dar la noi exista acest curent, daca nu ti da bani sa nu faci. Aici

 remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in

 strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva,

 socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi

 din lume.

 

   Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa

 intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sint alba –

 neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii

 parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau

 acasa. E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie

 tocmai pentru ca nu sint relationati sau nu-si gasesc o utilizare.

 Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista

 oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel de

 lucruri, dar sint oameni care ar putea sa face ceva, dar care

 prefera sa stea pasivi.

 

   Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata pina la urma,

 stilul vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa

 apara la noi in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea

 evolutie. Nu neg insa ca sint oameni care ar putea sa faca downshifting

 si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sint definitiv pierduti, fie ca nu

 au alte resurse, fie nu au nici o motivatie intrinseca, adica in

 sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informatia, etc, nu

 exista.

 

    In incheiere as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile

 reusite si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici,

 cotidiene. De fapt acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care

 trebuie trait, adica munca e foarte buna, insa ideile despre munca si

 activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sint importante. Este

 ca atunci cind esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur.

Anunțuri

0 Responses to “Fenomenul de downshifting”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




WELCOME!


Cel mai probabil ai ajuns pe blogul meu din intamplare. Nu-s surprinsa foarte tare, in (i)realitatea mea inconjuratoare toate lucrurile sunt absolut...intamplatoare.

Co-autor si fidel cititor


I am a
Canna

What Flower
Are You?

"I stand up for what I believe in, even if it gets in the way of what other people think. I am proud of myself and my accomplishments and I enjoy letting people know that."

Live Traffic

Februarie 2009
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
232425262728