Răspunsul emoţional la boală şi moarte

Întotdeauna omul îşi imaginează moartea ca şi cum ar fi ceva ce se întâmplă altora. În momentul în care descoperă că şi el poate fi confruntat cu o astfel de experienţă limită îşi descoperă propria vulnerabilitate. Fiecare dintre cei confruntaţi cu boala şi moartea reacţionează într-un mod unic, dată fiind unicitatea persoanei.

Cu toate acestea, cercetările efectuate asupra modului cum reacţioneză oamenii în faţa diagnosticului de cancer, cum acceptă şi se resemnează sau refuză ideea şi luptă împotriva bolii, au permis sistematizarea unor stadii ale reacţiilor emoţionale. Deja celebrul studiu al lui Kubler-Ross (1993) a identificat un proces psihologic complex, ce include cinci stadii de răspuns la boală.

 

 

kubler-ross-transition-model

Stadiile nu sunt rigide, fiecare persoană putând să reacţioneze într-un mod particular, în funcţie de vârstă, educaţie, convingeri religioase, cultură. Cunoaşterea stadiilor şi identificarea lor la pacient poate ajuta medicul, psihologul, familia să se orienteze în asistenţa bolnavului. În faza investigaţiilor, persoana este dominată de nesiguranţă şi anxietate pentru un diagnostic negativ, dar în acelaşi timp şi de speranţa infirmării suspiciunilor. În situaţia în care alarma s-a dovedit a fi falsă anxietatea dispare odată cu trăirea sentimentului de uşurare. Dacă suspiciunile se confirmă, confruntarea cu diagnosticul şi şocul aflării adevărului este atât de intens, încât pacientul nu poate accepta cognitiv şi emoţional faptul.

Negarea este de obicei prima reacţie în cadrul procesului descris de Kubler-Ross. La unii pacienţii negarea are un efect pozitiv, de tampon în faţa ştirii traumatice când într-un minut se spulberă toate certitudinile şi planurile de viitor oferindu-le posibilitatea de a se reculege şi de a-şi aduna resursele pentru mobilizarea ulterioară. Această evitare este bună atât timp cât este doar o formă de adaptare temporară la situaţia traumatică. Dacă ea persistă poate conduce la refuzul diagnosticului, tratamentului şi implicaţiilor bolii, putând avea astfel efect letal. La alţi pacienţi negarea poate direcţiona spre solicitarea de noi investigaţii, de schimbarea medicului, clinicii şi laboratoarelor în speranţa unui alt diagnostic; această atitudine poate tergiversa instituirea tratamentului adecvat şi deci va fi în defavoarea unei evoluţii favorabile.
Când faza de negare nu mai poate fi menţinută, aceasta va fi înlocuită cu furia şi revolta. „De ce eu ?” este cea mai frecventă întrebare în acest al doilea stadiu al reactivităţii. Boala este percepută ca o pedeapsă nedreaptă şi nemeritată. Furia, supărarea şi resentimentele sunt aruncate cu putere pretutindeni, împotriva destinului, familiei, personalului medical. În această fază pacientul poate să îşi piardă credinţa în Dumnezeu.

Revolta faţă de un destin nedrept poate determina un comportament non-compliant la tratament şi la indicaţiile medicale cu privirire la renunţarea unor comportamente de risc (pacientul continuă să fumeze sau să consume cantităţi exagerate de alcool). Ceea ce poate fi interpretat de către personalul medical ca atitudine arogantă, de pacient dificil, sau inconştientă nu este altceva decât o modalitate de ajustare la boală.
Când pacientul observă că prin furie şi revoltă nu poate obţine înapoi sănătatea, negocierea, învoiala, devin reacţiile tipice în cel de-al treilea stadiu de adaptare la boală. Asemeni copilului care promite un comportament bun pentru a obţine o favoare şi bolnavul speră astfel amânarea deznodământului nefericit. Acest stadiu poate fi gândit doar, uneori chiar inconştient sau poate fi exprimat explicit. Donaţiile de bani către biserică sau săraci, de organe proprii în folosul ştiinţei, acte de caritate sunt forme de tocmeală cu destinul. Negocierea poate lua forma luptei împotriva bolii. Pacientul îşi mobilizează resursele pentru a face faţă bolii, pentru a depăşi efectele adverse ale tratamentului, caută tratamente alternative, este cooperant şi plin de speranţă în recuperare.

 Din punct de vedere psihologic aceasta este faza cea mai potrivită pentru a încuraja optimismul, gândirea pozitivă, încrederea în vindecare şi negarea gravităţii bolii. Dacă negarea ca mecanism defensiv poate fi fatală în faza de acceptare a diagnosticului şi tratamentului, ea s-a dovedit un predictor favorabil al supravieţuirii dacă intră în funcţie în faza de negociere şi luptă. Pentru mulţi bolnavi de cancer, la care boala a fost depistată într-un stadiu timpuriu, reacţiile emoţionale se opresc la această fază datorită vindecării.

Dacă boala are o evoluţie negativă, dacă internările repetate şi intervenţii chirurgicale nu duc la nici un rezultat, dacă pacientul se percepe pe sine ca o povară pentru familie apare depresia. Boala şi suferinţa nu mai pot fi negate. Resursele de a face faţă şi de a lupta s-au epuizat, sentimentele de neputinţă şi de lipsă de speranţe duc la depresie. Depresia poate fi cauzată şi de durerea de a-i părăsi pe cei dragi, de neliniştea sau vinovăţia de a fi lăsat lucrurile neterminate sau nerezolvate. Durerea fizică ce poate însoţi evoluţia bolii augmentează depresia. Uneori speranţa poate persista şi în acestă fază a bolii, speranţa că un tratament miraculos se va inventa, că va exista mai puţină durere, că corpul nu va fi mutilat prin operaţii chirurgicale radicale, că sfîrşitul va fi fără suferinţă.

În faza terminală intervine acceptarea emoţională şi cognitivă a bolii şi al sfârşitului. Oboseala fizică şi psihică determină atitudinea de resemnare şi abandonare a luptei. Lipsa totală a oricărei speranţe este un indiciu că pacientul este pregătit pentru moarte. Anxietatea faţă de necunoscut poate să acompanieze acceptarea finalului. Alteori, pacientul poate dori şi solicita explicit grăbirea morţii, care este percepută ca o eliberare. Comunicarea devine în această fază preponderent nonverbală. Totuşi nu trebuie să se uite că pacientul muribund are aceleaşi nevoi fundamental umane ca oricare altă persoană, nevoia de afecţiune, de înţelegere, de a fi acceptat, de demnitate. Pacientul nu are nevoie de compasiune, de îmbărbătări şi de sfaturi ci de a se simţi tratat ca o persoană, de a fi ajutat să găsească sensul vieţii avute, semnele imortalităţii şi de a muri demn.

Cunoaşterea fazelor de reacţie psihologică la boala cu prognostic infaust ghidează oncologul terapeut şi personalul mediu în adoptarea unor atitudini adecvate stadiului de reactivitate. A nu ţine cont de fazele descrise dar şi de particularităţile individuale de răspuns înseamnă negarea corelatelor psihosociale ale bolii ce are repercursiuni negative asupra relaţiei medic-pacient.

Asistenţa psihologică trebuie să fie la îndemâna pacienţilor sub cele mai diverse forme: grupuri de suport care să încurajezeze exprimarea emoţională, tehnici cognitive care să modifice percepţia bolii, a tratamentelor, a riscului operator, a imaginii corporale, tehnici comportamentale şi de imagerie dirijată care să reducă efectele secundare adverse ale tratamentului, tehnici de relaxare, de hipnoză, şi de control al durerii pentru diminuarea reactivităţii emoţionale şi a durerii fizice, consilierea stilului de viaţă sănătos şi a reinserţiei familiale şi socio-profesionale, pregătirea pentru moarte. Asistenţa medicală şi psihologică a copilului bolnav de cancer ridică şi mai multe probleme, cu particularităţile specifice vârstei.

Nu trebuie omisă nici familia pacientului care poate beneficia de consilierea de doliu pentru a diminua efectele devastante ale pierderii unui membru din familie. Asistarea familiei în recţia de doliu va urma paşii redaţi în tabelul urmator:

Fazele din reacţia de doliu
1. sentiment de amorţire, de gol
2. sentiment de dor şi tânjire după cel dispărut
3. sentiment de vinovăţie
4. sentiment de resentiment faţă de cel dispărut
5. probleme în menţinerea ritmului activităţilor profesionale, sociale şi familiale versus capacitate de reinserare socială şi de reinvestire într-o nouă relaţie.

Text preluat din cursul de Psihologia Sanatatii. Domeniul clinic al psihologiei sănătăţii, autor Prof. Univ. dr. Adriana BĂBAN, Cluj-Napoca

 

 

 

 

Anunțuri

2 Responses to “Răspunsul emoţional la boală şi moarte”


  1. 1 Ralia Costica Ianuarie 10, 2010 la 1:09 am

    Foarte bun material , Dumnezeu sa va binecuvinteze , sa va ocroteasca, si sa va pazeasca de ce este rau . CU DEOSEBITA STIMA


  1. 1 Zilele regasirii mele « Intamplari din (i)realitatea imediata Trackback pe Martie 31, 2009 la 2:36 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




WELCOME!


Cel mai probabil ai ajuns pe blogul meu din intamplare. Nu-s surprinsa foarte tare, in (i)realitatea mea inconjuratoare toate lucrurile sunt absolut...intamplatoare.

Co-autor si fidel cititor


I am a
Canna

What Flower
Are You?

"I stand up for what I believe in, even if it gets in the way of what other people think. I am proud of myself and my accomplishments and I enjoy letting people know that."

Live Traffic

Februarie 2009
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
232425262728