Zilele regasirii mele

ferrante-zilele-regasirii-meleDe ceva vreme imi tot propun sa scriu cateva randuri despre romanul Elenei FerranteZilele regasirii mele. Abia acum i-a venit timpul postarii desi de la lectura a trecut ceva, unele dintre gandurile starnite de carte s-au mai asezat, altele s-au mai diluat.

Titlul in original „I giorno del’abandono” cred ca surprindea mai bine esenta cartii, cred ca Emilia Comanici -traducatoarea cartii a vrut sa capteze atentia cu o licenta poetica din titlu. Cred ca ar fi mers mai bine „Zilele ratacirii mele” (traductore traditore), pentru ca in mare parte cartea este o tulburatoare poveste a unei femei care, parasita de sot se abandoneaza pe sine, traindu-si drama interioara la maxim si taind legaturile care o tineau ancorata in realitatea de pana atunci, in care isi jucase exemplar rolul de mama si sotie. Regasirea promisa in titlu se intrezareste cumva in finalul cartii, fara insa sa faca subiectul principal.

Confesiunea Olgai emotioneaza nu doar pentru ca surprinde cu exactitate trairile complexe ale unei femei parasite, ci pentru ca e foarte sincera. Brutal de sincera.Citind cartea ma gandeam la un articol pe care l-am postat mai demult, despre raspunsul emotional la boala si la moarte. Interpretand pe scala propusa de Kubler-Ross as putea spune ca in romanul Ellenei Ferrante eroina parcurge in timp toate etapele, surprinse cu o tulburatoare acuratete:

1. Negarea

Nu era decat o chestiune de zile. Apoi totul avea sa reintre in normal

Pentru inceput Olga e dispusa sa stearga cu buretele durerea provocata de confesiunea sotului. Cu o conditie insa: ca el sa se intoarca la ea, la familia si la copiii lor. „Il ascultam cu atentie, ii raspundeam linistita , nu ii puneam nici o intrebare, nu-i dadeam nici un ultimatum, incercand sa-l conving ca se putea baza pe mine -ca intotdeauna„. Doar ca Mario – sotul – nu se intoarce din drum. Astfel incat zbuciumul femeii creste in dramatism.

2. Furia si revolta

E poate faza cea mai bine reprezentata a cartii, confesiunea e in crescendo, Ferrantes stie sa isi asigure participarea afectiva a cititorului. Desi in nici un caz nu doreste sa fie compatimita.

Nu reuseam sa ma calmez. Cum era oare posibil sa ma paraseasca asa, fara nici un prewaviz? Inca din capul locului mi se parea neverosimil sa arate dezinteresul acela pentru viata mea, ca si cum ai lasa o planta sa moara de caldura dupa ce ai udat-o atata timp.

Schimbarea comportamentala e evidenta, iar reactiile sunt inregistrate cu acuratete.

Incepusem sa ma schimb. In numai o luna renuntasem la obiceiul de a ma machia cu grija, trecusem de la un limbaj elegant, care urmarea ca nu cumva sa raneasca pe cineva din jur la o exprimare sarcastica. In ciuda tuturor eforturilor mele de a rezista incetul cu incetul ajunsesem la un limbaj obscen. De indata ce deschideam gura aveam chef sa-mi bat joc, sa denigrez, sa-i improsc cu noroi pe Mario si pe curva lui.

E un stadiu in care Olga tinde sa se blocheze, in care ramane mult timp torturandu-si sufletul, neglijandu-si copiii, abandonandu-se cu totul. Doua scene memorabile din faza aceasta: intalnirea cu Mario pe strada, cand acesta era insotit de noua sa iubita si noaptea de „amor” cu Carrano, vecinul violoncelist.

Aceasta e partea cea mai consistenta a cartii, si nu am de gand sa stric cuiva placerea lecturii povestind sau citand mai mult decat am facut-o.

3. Negocierea

Cand Olga constientizeaza ca prin furie si revolta nu il va aduce pe Mario inapoi se decide sa isi accepte situatia de femeie parasita. E momentul in care accepta ca cei doi copii sa il viziteze pe Mario, renunta la a mai colinda prin Napoli in speranta ca va afla detalii despre viata sotului sau si incepe sa reinnoade firul unor relatii de amicitie cu vechii prieteni de familie.

E momentul in care Olga se opreste din vartejul actiunilor autodistructive, acordandu-si timp pentru reflectie si introspectie:

Si-acum cand Mario ma parasise, cand nu ma mai iubea, cand nici eu nu il mai iubeam pe el, de ce trebuia sa continuu sa port in mine atatea lucruri care ii apartineau doar lui?

O imagine care imi staruie inca in minte – apropo de eterna discutie ” nu divortez pentru copii” – este cea in care Olga gaseste propriul mod de a delimita conditia sa de mama de cea de sotie.

Am petrecut multe seri uitandu-ma la fotografii de familie. Cautam semnele autonomiei in trupul acela care-mi apartinuse inainte sa-l intalnesc pe sotul meu. Intr-o seara am decupat cu foarfecele ochii, urechile, picioarele si nasul copiilor, ale lui Mario si ale mele. Apoi am inceput sa le asamblez pe o foie de desen.Am obtinut un trup de o indescifrabila monstruozitate futurista, care ma facu sa arunc totul la gunoi in cea mai mare graba.

4. Depresia e o conditie care pe Olga o insoteste in toate cele trei stadii anterioare enumerate. Nu lipsesc nici crizele de autodispretuire, nici complexele de vina, izvorate dintr-o stare de abandonare totala. Toate se succed cu repeziciune, intr-un ritm alert, care pe tine si cititor si martor al abadonului de sine te fac sa te intrebi daca – vreodata confruntat cu o situatie similara- te-ai scufunda atat de puternic …si-atat de repede

5. Acceptarea

Momentul acceptarii, desi asteptat , sperat, dorit cu disperare de Olga inca de la inceputul crizei, vine greu. Dar firesc.

Nu mai exista nimic care sa ma poata interesa la el. Nu mai era nici macar o particica din trecutul meu , era o simpla pata, precum amprenta lasata de o mana pe un zid cu multi-multi ani in urma”

Romanul nu se sfarseste chiar aici, desi criza existentiala prin care a trecut Olga se termina. Povestea merge mai departe, ca si viata Olgai care a invatat ca lumea nu s-a terminat in momentul in care Mario a plecat.

Mie cartea mi-a placut si chiar mi-am propus sa revin asupra ei intr-o alta dispozitie. Probabil ca la o a doua citire as decoperi si alte sensuri decat cele oferite de interpretarea stadializata a lui Kubler Ross.

Si inca doua lucruri mi-am mai propus:

1. sa citesc La femme rompue a Simonei de Beauvoir, carte la care se fac numeroase trimiteri de catre Ferrante. Si pe care cu bucurie am achizitionat-o tot din colectia Cotidianul.

2. sa vad filmul regia lui Roberto Faenza. In general cred ca filmele sunt mai „slabe” decat cartile, insa acest fragment in care Goran Bregovici il interpreteaza pe Carrano mi-a atras atentia si curiozitatea.

Anunțuri

2 Responses to “Zilele regasirii mele”


  1. 1 Ciprian Macesaru Iulie 28, 2009 la 12:53 am

    Neatent cum sunt, am avut senzatia ca e vorba despre Elsa Morante. Probabil ca la fel am patit si cand am vazut cartea in librarii sau pe tarabe. Of, graba strica treaba. Iti spun asta fiindca Elsa nu ma intereseaza (chit ca a fost sotia marelui Moravia). Prin urmare, sper sa mai gasesc romanul Elenei Ferrante. Tare mi-ai starnit interesul cu cronica ta.
    Numai bine,
    Ciprian

  2. 2 april16 August 5, 2009 la 9:17 am

    Ciprian, bine te-am regasit!

    Cartea o mai gasesti de cumparat online de la Cotidianul, pe tarabe mai greu, ca e aparuta prin primavara.

    De Morante n-am citit nimic, asa ca n-am nici o parere despre ea si ca urmare n-aveam cum sa fac confuzia 😉

    Insa cartea lui Ferrante o sa o mai citesc inca o data, pentru ca intre timp am citit si Femeia sfasiata, a lui Beauvoir, si senzatia mea e ca Ferrante a reusit mult mai bine sa patrunda in psihologia femeii parasite decat castorul.

    Nu-mi dau seama inca daca e din cauza ca mie nu (prea) imi place Beauvoir sau din cauza ca am citit Femeia sfasiata la cateva luni dupa cartea lui Ferrante, cert e ca pe mine Beauvoir nu a reusit deloc sa ma implice in lectura…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




WELCOME!


Cel mai probabil ai ajuns pe blogul meu din intamplare. Nu-s surprinsa foarte tare, in (i)realitatea mea inconjuratoare toate lucrurile sunt absolut...intamplatoare.

Co-autor si fidel cititor


I am a
Canna

What Flower
Are You?

"I stand up for what I believe in, even if it gets in the way of what other people think. I am proud of myself and my accomplishments and I enjoy letting people know that."

Live Traffic

Martie 2009
L M M M V S D
« Feb   Apr »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031