Pastele de odinioara

luminaS-a intamplat ca, dupa mult timp, anul acesta sa fiu la tara in Saptamana Patimilor. A fost ca o intoarcere in timp, pe vremea copilariei mele, in care imi petreceam vacanta de primavara la tara…si am constatat ca lucrurile se schimba, chiar si acolo, in satul in care nu se intampla nimic.

Multe dintre traditii mai sunt pastrate doar de batranii din sat ( putini si neputinciosi…) iar temerea mea cea mare e ca in curand vor disparea cu totul. Asa ca, pentru ca toata saptamana trecuta am tot rememorat cum era Pastele odinioara, m-am hotarat sa scriu cateva ganduri ravasite despre obiceiurile care se tineau in sat in Saptamana Patimilor si in zilele  de Paste.

In Saptamana Mare timpul parea ca se descompune treptat…parca aud si acum vocea bunicii „se deschid mormintele si se intorc spiritele mortilor la Joimari, chiar atunci cand Isus este tradat, chinuit, umilit si omorat prin rastignire”

Intr-un mod absolut fantastic in ziua de Joimari satul incepea sa freamate. Mi-aduc si-acum aminte cum ma trezea bunica din pat devreme „ca vine Joimarita” si ma gaseste lenevind. In ziua de Joimari se impartea orez cu prune (prunele uscate se puneau la fiert si cand incepeau sa se umfle se adauga orezul, iar dupa ce dadea in clocot se indulcea, se punea in strachini de lut si se dadea de pomana vecinilor). Mie fiertura nu imi placea deloc, insa mancam prunele uscate pe furis, mai si ascundeam din ele si imi faceam provizii.

Tot asa, se spunea ca din acea zi nu mai e permis „lucrul de mana” (impletit, crosetat, tors) pentru ca Joimarita venea sa pedepseasca femeile care nu terminasera inca lucrul. Si de asemenea se zicea ca inca 6 saptamani dupa Paste Joia nu trebuia sa torci (napraznica femeie Joimarita asta! Si culmea e ca o si stiam de frica …)

Tot Joia, inainte de a pleca la Denie se inroseau ouale. Intotdeauna se inroseau muuulte oua (nu doar pentru ca toata lumea avea multe gaini, si prin urmare si oua) ci pentru ca din ele se impartea in ziua de Paste. Si imi mai amintesc ca se spunea ca ouale inrosite in Joia Mare nu se strica tot anul…ca se fac rosii ca sangele lui Isus si ca e pacat sa le pictezi alta culoare.

Vinerea ne-o petreceam mai mult pe la biserica. Ne duceam inca de la pranz, cu flori pe care le puneam pe masa din mijlocul bisericii. Si parca vad cum arata biserica cernita…cu toate „vesmintele” (stergarele de la icoane) negre…si cum trecem pe sub masa de trei ori „ca si Isus tot de trei ori s-a poticnit cand isi ducea crucea”. Mergeam apoi cu flori la cimitir, unde aprindeam focurile. Cred ca mereu imi va ramane in minte imaginea focurilor aprinse, mirosul de tamaie si procesiunea pe la morminte…Stateam pana se insera, cand mergeam la Denia Prohodului. Desi ma straduiam ca si copil sa inteleg cat mai multe din slujba, constat acum ca singurul lucru pe care mi-l amintesc e ca dadeam inconjurul bisericii si ca la sfarsit preotul impartea din florile de pe masa, pe care apoi, cand ajungeam acasa le puneam la icoane.

In Vinerea Mare se tinea de obicei post negru, eu nu reuseam niciodata sa nu mananc, iar bunica imi spunea  „nu-i pacat, tu esti copil, tu poti manca orice, dar nu urzici, caci cu urzici a fost batut Isus”. Nu stiu daca din motivul asta sau altul dar eu nu mai pot manca urzici deloc, nu doar in Saptamana Mare.

Sambata ne duceam sa ne impartasim. Dis-de-dimineata, satul era plin de copii care se duceau la biserica. Apoi, cand ne intorceam acasa trebuia de musai sa dormim la pranz ca sa se „prinda” impartasania. In timpul asta bunica pregatea aluatul si cocea cozonacul. Cuptorul de lut din curte nu mai e…bunica a imbatranit…de cativa ani sambata nu mai miroase a cozonac…Insa imi amintesc cum il scotea din cuptor si il ungea cu o pana de gasca inmuiata in galbenus de ou, il presara cu zahar iar noi il mancam aproape fierbinte …

Seara mergeam la slujba de Inviere. Biserica era stralucitoare, impodobita cu stergare albe si aurii…se auzea cantatul cocosilor albi pe care ii adusesera cei care aveau rude care murisera neimpartasiti si fara lumanare… si clopotele care bateau in puterea noptii…Si nu stateam doar sa luam Lumina, ci pana dimineata, pe la 4, cand se dadea Pastele (paine inmuiata in vin), pe care il mancam a doua zi dimineata imediat ce ne trezeam, dupa ce (neaparat!!!) ne spalam pe fata cu apa dintr-o cana in care pusesem de seara un ou rosu. Ca sa fim sanatosi si rumeni in obraz.

Niciodata nu ne asezam la masa cand ne trezeam, mai intai se impartea cozonac si oua „sa fie de sufletul mortilor”. Plecam in sat cu pomana in cos (imbracata in haine noi) si foarte mandra ma grabeam sa spun „Hristos A Inviat” oamenilor pe care ii intalneam. Abia dupa ce terminam de impartit se aseza masa si ciocneam ouale..

Si parca sentimentul de renastere,de protectie divina…si miracolul Invierii erau mai puternice, mai vii si mai vibrante…

Lucrurile s-au schimbat (si nu in bine…..), chiar si in satul uitat de lume unde pare sa nu se intample nimic niciodata…dar eu inca nu am uitat cum era odat’…

Anunțuri

6 Responses to “Pastele de odinioara”


  1. 1 Digital Elf Aprilie 21, 2009 la 8:58 pm

    Esti norocoasa ca ai avut vremurile de alt’dat’. Eu nu am avut parte de asa ceva, si ma gandesc ca pana la fi-mea o sa mai dispara si semnificatia Pastelui, si multe altele, ca in ritmul comercializarii sarbatorilor in ultimii ani, da-i cu chiuiala si cu mancare ca „asa se face”, in cativa ani nu se va mai cunoaste nimic…

  2. 2 april16 Aprilie 22, 2009 la 10:19 am

    Asa e, ma simt norocoasa ca am „prins” vremurile de altadata…Insa in acelasi timp resimt si mai acut schimbarile; insa pe de alta parte tot noi suntem cei care „modificam” peisajul.
    Sa stii ca oamenii de la tara -cei de 50-60 de ani- sunt foarte receptivi la tot ce e „comercial”, „de la oras”, nu prea au cultul traditiilor…Eu cred ca pe acolo s-a petrecut ruptura, eu o asociez cumva cu perioada comunista pe care o fac vinovata de toate relele.. Pe de alta parte si daca in ’45 ar fi „venit americanii” ;)) tot cam aici s-ar fi ajuns, poate chiar mai repede

  3. 3 1morning Aprilie 23, 2009 la 12:08 am

    Ma bucur ca am citit articolul tau chiar asa tarziu , la sfarsitul zilei cand ma pregatesc de culcare..n-o sa pun in cuvinte starea placuta pe care mi-a dat-o dar iti spun ca m-a facut sa zambesc si sa imi amintesc si eu la dandu-mi de PAstele la tara cu bunica mea : Multumesc…

  4. 4 april16 Aprilie 23, 2009 la 11:20 am

    1 morning, abia acum am citit comentariul tau; ma bucur tare mult ca ti-am trezit amintiri placute si sper ca ai avut o seara agreabila in compania lor. Sa stii ca ai mare dreptate apropo de redatul in cuvinte, mie mi-a fost foarte greu sa imi astern gandurile. Cuvintele mi se par fade, seci, neincapatoare pentru avalansa de sentimente care ma cuprinde cand imi amintesc de momentele acelea..postarea e mai mult un punct de pornire, restul e deep inside…

    PFFFA, apropo de comentarii: un comment de-al tau mi-a zburat direct in spam, de unde am reusit sa il sterg , in ultimul moment am recunoscut numele tau(mai precis poza de la avatar), dar comentariul e irecuperabil, nici pe mail nu le trimite pe astea din spam..nu stiu ce naiba l-a apucat pe Mr Akismet asta …(emoticon cu omulet care isi smulge parul din cap)…

  5. 5 1morning Aprilie 23, 2009 la 12:15 pm

    🙂 orice, dar sa nu-ti smulgi florile de pe cap!:) mie mi se pare interesant ce spui tu mai sus, ca daca veneau americanii se petrecea americanizarea mai devreme..asa eu am apucat sa am o copilarie frumoasa cu jucarii, catarat in copaci si paine coapta de bunica si nu de PRO TV si supermarketuri

  6. 6 april16 Aprilie 23, 2009 la 4:05 pm

    Hehe, multzam, nu le-am smuls de tot 😉 am mai lasat cateva, dar le inmultesc ca sunt „gradinareasa”. Si eu am aceeasi senzatie legata de copilaria „comunista”, asa cum a fost. Chestiile pe care le povesteam apropo de slujbele la biserica si traditiile de Paste se petreceau in plina epoca de aur.
    Insa cu amaraciune vin si zic ca au fost lucruri foarte rele in perioada aia – pe care nu le-am cunoscut direct si ma bucur pentru asta (lucrarea mea de disertatie fost „Inadaptatul in proza comunista”, ocazie cu care am citit foarte mult despre fenomenul Pitesti de si-acum visez noaptea urat…)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




WELCOME!


Cel mai probabil ai ajuns pe blogul meu din intamplare. Nu-s surprinsa foarte tare, in (i)realitatea mea inconjuratoare toate lucrurile sunt absolut...intamplatoare.

Co-autor si fidel cititor


I am a
Canna

What Flower
Are You?

"I stand up for what I believe in, even if it gets in the way of what other people think. I am proud of myself and my accomplishments and I enjoy letting people know that."

Live Traffic

Aprilie 2009
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930