Teroristul pufos

ralf

Ralf in actiune la tara: ochi larg deschisi, urechi ciulite si coada infuriata. Postura tipica de vanator.

Ai putea crede ca Ralf a frematat de nerabdare sa alerge puii de gaina, sa vaneze vrabii sau sa se bata cu motanii vecinilor pentru a le arata ce „muschi” au motanii rasati de la oras. Doar ca Ralf s-a gandit ca are pe cine sa terorizeze si nu e nevoie sa faca alte victime. Cum pe cine? Pe noi, desigur. Ca doar noi il dusesem la tara, adica il scosesem din casa lui frumoasa in care se simtea stapan si il dusesem „la mosie” unde il pandeau la tot coltul atatea pericole.

Asa ca din primele minute de cum am ajuns la tara a facut tot posibilul sa ne arate ca nu am procedat corect fata de el scotandu-l in „natura” fara ca el sa isi fi exprimat vreo dorinta in acest sens. Afara nu a acceptat sa stea asa ca l-am dus in camera noastra unde a facut tot posibilul sa se strecoare sub pat, asta ca sa imi arate mie ca trebuie sa adopt pozitia taras pe burta si tonul smerit ca sa il induplec sa iasa afara.

Dupa care, blanosul dezlantuit nu numai ca a refuzat orice modalitate de socializare cu oricine in afara de mine si taica-su, dar a initiat si cea mai temuta forma de protest: greva foamei. OK-am zis,-o zi nu o sa moara, ba inca ii prinde bine ,ca e putin overweight. Numai sa bea apa.  Motanul trebuie sa se hidrateze, ca doar nu vrem sa faca blocaj renal (Ralf oricum mananca numai mancare speciala, avand niste pietricele mici la rinichi care se numesc struviti, si care sunt cea mai intalnita afectiune la rasa lui pisiceasca; destul de comuna dar periculoasa daca e netratata).

Asa ca in pozitia ghemuit am aranjat frumos vasele pe care le adusesem de acasa si am inceput sa ne milogim de terorist. ” Hai sa bea putina apa Ralf…” cu gesturi semnificative, desigur, mai ca nu incepeam sa lipai din castronul lui. „Haide ma ca e buna, e apa plata” – il mai indemna si taica-su impingandu-l usor, in timp ce evident animalu’ se opintea pe cele patru picioare sa ramana neclintit dupa care ridica in sus coada si pleca ostentativ. Dupa o zi si o noapte de rugaminti deja obosisem. Cand…deodata…minune! „S-a dus la baie!!!!”

Victorie, asadar, ca sa vezi , deci pana la urma bause apa! „Nu te misca, stai asa, uita-te ce face” Ca doi tembeli spionam motanul , ca apoi sa ne intoarcem plini de incantare: blanosul facuse pipi! Deci nu ne intoarcem acasa, ramanem la tara, Ralf baiat cuminte, ura! Si evident ca de bucurie amandoi voiam sa schimbam tava „baiatului”, sa-l mangaiem si sa-l incurajam „bravo ma prostule, hai ca te dai tu pe brazda!” 

A doua noapte am dormit cu urechile ciulite. La un moment dat s-a auzit un lipait:

 „Mananca?”

„Ssssssssst”

„Se aude”

„Nu…bea apa”

„Eh…e bine si asa…lasa ca o sa manance el dupa ce adormim”

Ceea ce evident ca nu s-a intamplat. Decat in a treia noapte, ca deja mai aveam un pic si ii numaram boabele. Bucurie maxima, un pas mic pentru omenire dar mare pentru noi. Deja faceam planuri cum o sa il luam la tara in fiecare weekend. Doar ca mai aveam o problema. Pufosul se obisnuise perfect cu casa, cunostea fiecare cotlon al camerei noastre, invatase drumul spre baie din prima, intra in orice incapere a carei usa era deschisa …insa refuza cu desavarsire orice excursie in afara casei.

Cum il scoatem din casa incepe sa scoata niste miorlaieli teribile care sunt menite sa induioseze pe oricine mai slab de inima. „Nu mai chinuiti animalul” intervine si taica-miu pe care Ralf l-a „sensibilizat” cel mai usor. „Hai lasa-ne ca nu moare” Noi-neinduplecati. „Adica motanul ne-a terorizat pe noi doua zile-ca sa nu zicem trei, in greva foamei, si tu tot lui ii tii partea? Afara cu el – la iarba verde!”

Usor de zis…greu de facut. De cum atingea firul ierbii Ralf parca era electrocutat. Cum luam mana de pe el o lua la pas alergator , aproape tarandu-se pe burta – spre casa.Cum ajungea in prag se uita inapoi sfidator spre noi:”N-aveti nici o sansa cu mine!” Am inchis usa casei insa nici asta nu a fost o solutie, pentru ca motanul se refugia la mine in brate, punandu-si labutele in jurul gatului meu, intr-un gest de tandrete nemaintalnit (ca el de obicei nu are tandreturi cu nimeni!) Orice, numai sa nu atinga iarba sau pamantul!

Pana la urma am stat la sfat si am renuntat. Pe modelul „cel mai destept cedeaza” am lasat balta planurile de scos motanul la iarba verde si ne-am vazut de treburile noastre. Pana la urma trebuia sa ne declaram fericiti: motanul manca, bea, se ushura unde trebuia, statea in casa si ii mai si placea.

Cand intr-un final am facut bagajele si ne pregateam de plecare Ralf stia. Simtea ca se intoarce acasa. Acasa la el. Asa ca s-a gudurat pe langa pat, fotoliu, valize, ca intr-un semn de ramas bun si a inceput sa se tavaleasca pe jos, invitandu-ne sa il rasfatam . „Hai, mangaiati-ma ca am fost cuminte

Ajunsi acasa lucrurile au intrat in normalitate mai repede decat credeam. De indata ce i-am pus castronasele cu mancare si apa pufosul s-a napustit asupra lor. Manca si lipaia apa. Se mai oprea putin , o lua de la capat. Rabdase, de! afurisitul…Si apoi evident s-a pus in functiune si masinuta de pipi si de kk. Doar ca de data asta nu il mai spiona nimeni. Doar ne indemnam unul pe celalalt ” Du-te si schimba-i tavitza lu’ fi-tu„. Iar in prima seara de dormit din nou acasa motanul s-a cufundat intr-un somn sforaitor…de nu stiam de unde se aud zgomotelele si suieraturile. Macar acum blanosul pufos nu mai era „terorist”…era doar caraghios…

Doar ca in curand avem de gand sa ne terorizam din nou. Unii pe altii: el pe noi, noi pe el…Pana cand ajunge sa ii placa iarba verde… de la cealalta casa.

Cateva poze cu Ralf in scurtele momente petrecute in afara casei

ralf2ralf-3ralf4

Anunțuri

2 Responses to “Teroristul pufos”


  1. 1 1morning Aprilie 23, 2009 la 12:22 pm

    Haha cotoiul tau chiar e o figura :)) si se vede in ochii lui cat de mult ii placea afara in iarba verde 🙂 M-a binedispus povestea lui. Eu nu am pisic nici caine dar imi plac foarte mult animalele si de curand am mers la zoo sa vad pe panda mic (rosu) care e animalul meu preferat – stiu ca pare copilaros sa ai animale preferate :)) dar aud des povesti cu pisici, am o prietena care are peste 10 care au nume care de care mai haioase si de la alta prietena care are si ea o figura de pisica , Flappy, care face numai nazbatii : si cand e Flappy trista toata lumea e trista in casa sau macar unii se prefac doar ca sa nu-mi supere prietena 🙂

  2. 2 april16 Aprilie 23, 2009 la 4:14 pm

    Si mie imi plac ursuletii panda!!! aveam unul de plus cand eram mica, varianta cea mai comuna, alb-negru, cu care am impartit mult timp patul.

    Maaaaaaaaaama, 10 pisici??? eu si cu unul singur uneori ma consider „sclava”. Pisicile sunt foarte diferite de caini, independente, mai egoiste si cu multa perso-nulitate ;).

    Apropo de asta mie imi place mult citatul asta:

    „Deosebirea dintre un câine şi-o pisică? Cel dintâi cugetă într-astfel:
    «Ei mă hrănesc, mă protejează, ţin la mine. Pesemne că sunt zei.»
    Pisica cugetă şi ea: «Ei mă hrănesc, mă protejează, ţin la mine. Pesemne că sunt zeu. »” (Ira Lewis)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




WELCOME!


Cel mai probabil ai ajuns pe blogul meu din intamplare. Nu-s surprinsa foarte tare, in (i)realitatea mea inconjuratoare toate lucrurile sunt absolut...intamplatoare.

Co-autor si fidel cititor


I am a
Canna

What Flower
Are You?

"I stand up for what I believe in, even if it gets in the way of what other people think. I am proud of myself and my accomplishments and I enjoy letting people know that."

Live Traffic

Aprilie 2009
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930