Cioburi de stele

Ne plimbam intr-o seara senina de mai pe ulitele copilariei noastre. Mergeam incet, evident obositi, insa coplesiti de o anumita pace interioara. Totul parea a fi ramas exact asa cum ne aminteam : digul, briza, stradutele intortocheate.Era si o atmosfera pe care pustietatea orei o sublinia si mai apasat; o atmosfera si un miros care nu apartineau secolului nostru, in care parea ca nu intervenisera  tevile de esapament; un aer linistit , vesnic suav. Daca-i adevarat ca „vesnicia s-a nascut la sat”- atunci satul nostru insusi e o vesnicie.

In timp ce savuram totul ca pe un miracol s-a facut -cu blandete-intuneric. O noapte adanca, in care cerul parea atat de aproape incat aveam senzatia, cocotati pe dig, ca daca o sa intindem mana o sa putem atinge o stea. Cu senzatia de regasire a unui paradis pierdut ne-am indreptat pasii catre casa.

Ochii mei, obisnuiti deja cu intunericul de pe ulita, reuseau deja sa distinga contururile portii noastre, cand , deodata…privirea mi-a fost atrasa de o licarire ciudata. Distingeam ceva asemanator unui semnal morse, din frunzele de vita de vie din curtea vecinilor.

-Uite!Priveste acolo! am strigat intrigata. Ce e ?

-Ooooo! Licurici! Si uita-te cu atentie, mai e unul, mai sus un pic!

Ma uitam fascinata la luminitele care straluceau tremuratoare intre frunze. Si, parca la un semnal, bucurosi ca ii observasem, am inceput sa distingem din ce in ce mai multi. Pironiti in mijlocul drumului, ne uitam ca la un spectacol. Si daca nu erau in curtea invecinata….tare mi-ar fi placut sa pot sa tin in palma lumina lor rece sau sa mi-i prind in par ca pe niste podoabe nepretuite.

-Eu n-am mai vazut niciodata licurici!

-Niciodata-niciodata?

-Niciodata…am marturisit incurcata.

Ca la un semn, aerul a inceput sa vibreze de tirait de greieri. Si-apoi s-au auzit din ce in ce mai galagioase si broscutele din iazul nostru.

-E-atat de frumos aici!

Am aprobat si eu, extaziata:

-Ce bine e , ce bine, ce minunat!

Si-ntr-o clipa, fara nici un fel de avertisment, am simtit cum ma potopesc amintiri pe care nici nu mai stiam pe unde le tineam inchise. Mi-am amintit de Scaparici, de Oachi, de Omide…de Maria Mirabela -…si jur ca de mult -foarte mult timp- nu m-am simtit ” mai copil” ca in seara aceea de mai. Iar de doua zile incoace ascult cantecelele lui Oachi, ale lui Scaparici, si tot ce imi doresc este sa ni se intample cat mai des astfel de mici miracole pe care dupa aceea sa nu le uitam.

Anunțuri

2 Responses to “Cioburi de stele”


  1. 1 Irina Iunie 14, 2009 la 4:45 pm

    nici eu n-am vazut niciodata licurici :((

  2. 2 april16 Iunie 15, 2009 la 3:43 pm

    Nici noi n-am mai vazut de atunci, desi suntem cu ochii pe bolta de vita de vie a vecinului de cum se lasa seara 😉 . Le-am povestit si lor intamplarea, sa nu creada bietii oameni ca ii spionam, si de atunci s-au pus si ei la panda. E absolut fantastic, sper sa ai ocazia sa ii vezi!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




WELCOME!


Cel mai probabil ai ajuns pe blogul meu din intamplare. Nu-s surprinsa foarte tare, in (i)realitatea mea inconjuratoare toate lucrurile sunt absolut...intamplatoare.

Co-autor si fidel cititor


I am a
Canna

What Flower
Are You?

"I stand up for what I believe in, even if it gets in the way of what other people think. I am proud of myself and my accomplishments and I enjoy letting people know that."

Live Traffic

Mai 2009
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031