Sfarsit de august in gradina

Nu stiu de ce, dar eu mereu  am avut senzatia ca august e luna in care nu se intampla nimic. Sau cel putin – nimic notabil. Deodata tot acel „spectacol al rodirii” se transforma in cotidian. Asa ca desi anul asta am avut o premiera, adica rosii prinse din copili- faptul ca s-au copt sla mijlocul lui august nu a mai parut iesit din comun, ci ceva firesc- trebuiau doar sa se coaca, nu?

rosii din copiliSi nici faptul ca smochinul a facut multe multe fructe-pentru prima data de trei ani de cand e plantat avem recolta serioasa-nu ne-a mai surprins deloc:

smochinsmochin (1)Si tocmai cand ziceam ca nu s-a intamplat nimic deosebit in gradina mea, mi-am adus aminte ca nu mai departe de weekendul trecut am avut  un musafir mai special:

IMG_9744Si, pentru ca s-a hotarat sa ramana , si pentru ca din cate ne-am dat noi seama e o domnisoara 😉 am botezat-o Kitty, ca pe „pisoaica” unei dragi prietene cu care nu mai vorbisem de taare mult timp, si de care imi era tare dor. 

In rest, chiar nimic nou 😉 in gradina mea , doar ca zilele mai scurte , diminetile mai racoroase si frunzele care au inceput sa cada imi amintesc ca toamna se aproie.

Si asta chiar nu-mi place, nu-mi place anotimpul asta de „trecere” in care natura intra in amorteala in ciuda culorilor minunate ale copacilor cu care va incerca sa ma vrajeasca. Asa ca fug nitel sa mai caut  vara prin locuri unde inca nu se simte adierea amenintatoare a toamnei

Anunțuri

4 Responses to “Sfarsit de august in gradina”


  1. 1 Irina Septembrie 4, 2009 la 7:21 am

    ce pisoi simpatic!
    mie imi place teribil toamna, ma energizeaza 🙂

  2. 2 blogideologic Septembrie 4, 2009 la 10:09 am

    Ce microclimat favorabil pentru smochine ai în grădină ! Nu am mai văzut vreodată, la noi, smochine coapte.

  3. 3 ivona Septembrie 4, 2009 la 1:20 pm

    Bineinteles ca iar m-ai emotionat, doar esti specialista in chestia asta…!Sa va traiasca „pisoaica”- e desteapta, clar, a stiut unde sa-si stabileasca domiciliul!
    Te invit sa-ti schimbi putin simtirile in legatura cu acest anotimp in care m-am nascut cu…ah, n-am timp acum sa calculez cat timp in urma!! Nu se poate sa nu-ti placa acest anotimp de trecere, toata viata noastra aici este un anotimp de trecere (na, ca iar mi-au scapat d-astea…!)…Cu drag!

  4. 4 anamm Septembrie 6, 2009 la 9:40 pm

    nimic nu e intamplator, totul e proniator


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




WELCOME!


Cel mai probabil ai ajuns pe blogul meu din intamplare. Nu-s surprinsa foarte tare, in (i)realitatea mea inconjuratoare toate lucrurile sunt absolut...intamplatoare.

Co-autor si fidel cititor


I am a
Canna

What Flower
Are You?

"I stand up for what I believe in, even if it gets in the way of what other people think. I am proud of myself and my accomplishments and I enjoy letting people know that."

Live Traffic

Septembrie 2009
L M M M V S D
« Aug   Noi »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930