The curious case of Benjamin Button

Am vazut de curand filmul, impisa mai degraba de curiozitatea de a vedea o ecranizare dupa o nuvela pe care o citisem in facultate, decat de ideea de a cauta motivele pentru care a fost nominalizat pt atatea Globuri de Aur. Filmul are oricum suficiente nominalizari si la Oscar (13), si nu as fi surprinsa sa castige si acolo la cateva din sectiunile importante.

Autorul, Scott F. Fitzgerald, spunea despre povestea sa:

Aceasta nu pretinde să fie literatură. Aceasta este doar o istorisire pentru cei cu sânge rece care vor o poveste și nu doar o mulțime de chestii psihologice sau analiză. Omule, o vei iubi! Citește-o aici, urmărește-o în filme, ascult-o la fonograf, coase-o la mașina de cusut.

Iar în New York Times s-a scris:

Amuzantă, interesantă și bine făcută… Fiecare piesă este cizelată.

La ba­ză stă o povestire de F. Scott Fitz­ge­rald, a cărei acţiune se petrece în Bal­timore-ul secolului XIX. Roth sus­ţine că un scenariu pornind de la tra­iectoria inversă a unui personaj, de la bătrâneţe la stadiul infantil. Pe cata vreme nuvela lui Fitzgerald nu are mai mult de 20 de pagini , filmul dureaza nu mai putin de 3 ore.

CARTEA

Este prezentat cazul lui Benjamin Button, care suferă de o boală extrem de rară. El se naşte bătrân şi pe zi ce trece întinereşte, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental. Benjamin putea să vorbească la numai câteva ore de după ce s-a născut. Când mai creşte, Benjamin se îndrăgosteşte de Hildegarde, pe care o va iubi toată viaţa şi va regreta în permanenţă clipa când a pierdut-o.

FILM

Cu 13 nominalizări la ediţia din 2009 a Premiilor Oscar, filmul regizat de David Fincher, care îi are ca protagonişti pe Brad Pitt şi Cate Blanchett abordează povestea vieţii lui Benjamin Button într-o manieră foarte impresionantă. Imediat după naştere, Benjamin este abandonat în faţa unui azil de bătrâni, unde este găsit de Queenie, care îl adoptă. El o cunoaşte pe Daisy, de care se îndrăgosteşte şi la care va reveni pe tot parcursul vieţii.

Una peste alta mi s-a parut interesant ca finally am gasit un film care sa dezvolte ideea dintr-o carte , de cele mai multe ori cartile ramanand mult mai valoroase si cu multe idei nefructificate in de regizorii filmelor. Probabil si din cauza faptului ca au la baza o nuvela si nu un roman. Si oricum, nu cea mai cea nuvela a lui Fitzgerald.

Ce mi-a placut in film:

-coloana sonora foarte inspirata

– Kate Blanchett, care mi se pare ca face un rol complex intr-un mod exemplar

-stradania de a atasa un mesaj de final, o „cheie ” in care sa descifrezi „curiosul” caz al lui Benjamin

Ce mi-a placut mai putin , dar nu pot sa spun ca mi-a displacut cu totul

– filmul are un ritm lent, care la un moment dat poate sa te oboseasca, fie si numai din cauza ca urmatoarele cadre sunt previzibile, din cauza curgerii extrem de „line”

-nu mi-a placut de Brad Pitt,  eu cred ca Kate Blanchett a facut un rol mult mai bun, mai adevarat si mai credibil

Un film greu de redat in cuvinte, un film in care metafora timpului e excelent ecranizata. Am pus si trailerul pentru a exemplifica ce am spus despre fondul sonor, dar si despre ritmul filmului, care se poate simti din trailer cu prisosinta.

Boogie

Ne place sa ne uitam impreuna la filme. Ne dam coate daca vedem ca celalalt e pe cale sa adoarma si ne hlizim la fazele comice. Ma rog, Emil se hlizeste si la cele mai tensionate, de mine de data asta, pentru ca stau nemiscata, cu rasuflarea intretaiata si nu se poate abtine sa nu imi strige in ureche: BUUUM!

Avem cam aceleasi gusturi, cu exceptia faptului ca la rubrica: ce ati dori sa revedeti eu pun pe primul lor comediile, el SF-urile. Pentru „premiere” nu facem nazuri. Insa la capitolul filme romanesti nu ne potrivim mai deloc. Lui ii plac filmele istorice, si cred ca s-ar uita de cateva ori la rand la Haiducii lui Sapte cai. Eu in afara de seria BD si Nea Marin Miliardar filme romanesti nu prea gust. Din cele asa numite postdecembriste sunt doar cateva pe care le-am indragit, si pot fi numarate pe degetele unei singure maini.

Asta nu inseamna ca nu ne uitam la filme romanesti. Inseamna ca de obicei, daca avem o alternativa o alegem pe cealalta. Insa uite ca ne-am hotarat intr-o noapte tarziu sa ne uitam la Boogie. Zgarmati de niste prieteni, evident, se stiu ei care sunt. Film super-recomandat. Eu ma gandeam ca deja pe tipa (AnaMaria Marinca) o stiu din „4,3,2..”  (care , by the way nu se afla in Top 5) asa ca am tot amanat. Pana s-a facut prea tarziu, iar noi eram mult prea obositi sa mai cautam alternativa.

Ghinion de nesansa. Pe mine, ca Emil nu a avut nici o problema sa adoarma. Eu cred ca am mai zis , dar ma repet: cu cat un film e mai plictisitor cu atat nu ma trage la somn. Stau pironita asteptand sa inceapa. Ce? Pai, ceva, ca doar de-aia e film. La Boogie am asteptat pana s-a terminat, cand am constat cu tristete ca e aproape 4  dimineata si in spiritul limbajului colorat am aruncat un WTF???!

A doua zi, cam de dimineata dupa ora tarzie la care ma culcasem , se trezeste Emil si evident pune din nou filmul de unde ramasese. Ma trezesc evident , dar refuz sa deschid ochii. La un moment dat Emil sesizeaza „miscarea” si ma intreaba: deci care-i treaba cu Boogie asta? Niciuna, ii zic. Niste oameni cam de varsta noastra. Cu copii,afacere, griji, putine vise si …cam atat.

Aha, imi zice. Un alt film despre sictir.

Cam asa -zic. Si despre criza barbatului la 30 de ani.

La caaaaaaaaaaaati?

La 30 draga. Copilul lipseste, dar daca asta urmeaza zic sa sarim peste capitolul asta.

Auzi nevasta, mi se pare mie sau esti cam suparata?

Cam.

Pai si cine te-a suparat?

Boogie 😉

Haide fata , ce naiba, doar ai vazut, pan la urma tot la nevasta-sa s-a intors.

Vazut…