Astenia de primavara

Pe mine astenia de primavara ma” incearca” in fiecare an, dar numai cand sunt in „The big city”.  Cand sunt la tara – niciodata. Mai jos un articol din Formula As in care sunt mentionate”9 leacuri impotriva asteniei de primavara”. Efortul fizic in aer liber e mentionat ultimul. Daca ar fi sa fac chiar si numai o corectura acestui articol, aceasta ar fi: l-as mentiona ca fiind primul remediu. Efect garantat.

9 leacuri contra asteniei de primavara

Avand in vedere mecanismele atat de complexe si variate ale aparitiei asteniei de primavara, in mod evident si tratamentul acestei afectiuni va fi extrem de divers.
1.Tijele si frunzele de papadie – sunt poate cel mai puternic detoxifiant al primaverii. De ce am pus pe primul loc un detoxifiant ca remediu la astenia de primavara? Pentru ca un organism incarcat de toxine nu poate asimila corect vitaminele si mineralele necesare, nu se poate autoregla si nu-si poate gasi echilibrul pana nu se debaraseaza de „lestul” acumulat pe timpul iernii. Tijele si frunzele de papadie (Taraxacum officinalis) despovareaza de toxine ficatul si colonul, regleaza si stimuleaza digestia, ajuta la eliminarea masiva a toxinelor din organism. Se consuma zilnic, pe stomacul gol, 5-10 tije de papadie neinflorita sau o mana de frunze verzi (sub forma de salata). O cura dureaza minimum sapte zile.
2.Bitterul suedez – este unul din cele mai complexe si mai eficiente tonice din plante cunoscute in prezent. El actioneaza atat ca detoxifiant, cat si ca stimulent si reglator al functiilor digestive, hepatice si renale. De asemenea, el are un efect tonic si reglator asupra sistemului nervos, ceea ce il face un remediu ideal si contra asteniei de primavara. Se administreaza cate o jumatate de lingura – o lingura inainte de fiecare masa, diluata in ceai. Un tratament dureaza doua-patru saptamani.
3.Tinctura de rozmarin – are un efect tonic nervos si cardiac puternic, fiind indicata mai ales in cazul asteniei care apare la persoanele hipotensive, cu predispozitie spre melancolie sau depresie. De asemenea, are un efect de stabilizare a emotiilor, fiind recomandata firilor mai labile, care trec cu repeziciune de la o stare la alta. O gasim gata preparata in farmaciile si in magazinele naturiste. Se administreaza de trei ori pe zi, cate o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de preferinta inaintea meselor principale. Un tratament dureaza 3-4 saptamani.
4.Mugurii de stejar – combina actiunea detoxifianta cu efectele tonice psihice si fizice. Este un remediu indicat mai ales persoanelor cu o constitutie mai firava, convalescente ori care au foarte putina energie, in ciuda unei constitutii cu o aparenta masiva. Gasim acesti muguri gata preparati sub forma maceratelor glicerinate produse de firma clujeana „PlantExtract”. Se administreaza 30-50 de picaturi de macerat glicerinat de muguri de stejar (Quercus robur este denumirea cu care il gasim in farmacii) de trei ori pe zi, un tratament durand minimum trei saptamani.
5.Macesele – reprezinta cel mai puternic vitaminizant C din flora noastra. Sunt un remediu foarte valoros in cazul lipsei acestei vitamine, lipsa manifestata prin oboseala cronica, slabiciune, dureri difuze in oase, apetit alimentar inconstant, sangerari ale gingiilor, scaderea imunitatii. Se administreaza cate o lingurita de pulbere de fructe de macese, obtinuta prin macinarea cu rasnita electrica de cafea, de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. O cura completa dureaza o luna.
6.Uleiul de catina – contine mari cantitati de vitamina A si E. In special vitamina E este foarte importanta la inceputul primaverii. Ea are un efect reintineritor asupra organismului, sustine activitatea sistemului nervos, favorizeaza o stare de tonus fizic si psihic. Se administreaza zilnic 10-20 de picaturi de ulei de catina, de trei ori pe zi, pe o perioada de zece zile.
7.Drojdia de bere – este o adevarata colectie de vitamine din complexul B, vitamine care sunt implicate practic in toate procesele vitale ale organismului. Mai ales la inceputul primaverii, din cauza incarcarii cu toxine a organismului si a problemelor metabolice conexe care apar, multe persoane se confrunta cu carente de vitamine din acest complex. Una-doua lingurite de drojdie de bere proaspata, administrata cu putina miere sau ca atare, completeaza acest deficit, ajutand la redobandirea formei fizice si psihice.
8.Polenul – cel mai complex medicament-aliment, pregatit sa ne scoata din orice incurcaturi. Se administreaza 2 lingurite pe zi, dupa mese.
9.Efortul fizic in aer liber – dincolo de toate leacurile pe baza de plante, minerale si vitamine, cel mai puternic efect tonic il are adesea simplul contact liber cu natura, cu soarele inceputului de primavara, cu vantul, cu miresmele pamantului. Acum un veac, cand majoritatea populatiei traia mult mai aproape de natura, termenul de astenie de primavara era necunoscut. In prezent, cand cei mai multi dintre noi traiesc captivi in orase-sere, in care cu greu mai pot percepe semnalele mediului inconjurator, corpul si psihicul si-au pierdut capacitatea de adaptare la anotimpuri. Sa incercam, asadar, sa reintram in armonie cu natura si cu noi insine, prin plimbari si drumetii in padure sau in parc, prin ascensiuni montane usoare, la sfarsit de saptamana, prin alergari usoare sau sporturi in aer liber. Daca avem posibilitatea sa muncim la gradina, nu trebuie sa ratam aceasta excelenta ocazie de a ne reincarca bateriile, cu viata ce emana in aceasta perioada din pamant si din tinerele plante care se trezesc din adormire.

Aici puteti citi un studiu mai detaliat  publicat de British Journal of Sports Medicine . Rezultatele unui studiu efectuat pe  3.200  de oameni care  aveau niveluri ridicate de stres. Cei care au facut zilnic miscare (plimbari, diverse activitati casnice etc.) aveau un risc cu 41% mai mic sa fie stresati sau anxiosi decat sedentarii. Persoanele care au facut treburi casnice sau au gradinarit 20 de minute de maximum trei ori pe saptamana si-au redus nivelul de stres cu 24%.

20 de minute de 3 ori pe saptamana nu poate fi un efort prea mare niciodata, mai ales cand e vorba de sanatatea fizica si mentala. Eu de gradinarit m-am reapucat (si pot sa spun ca imi ocupa mult mai mult de o ora pe saptamana), insa imi mai trebuie un imbold sa imi reiau obiceiul bun pe care il aveam pe vremea cand faceam 20 de min de Pilates -chiar mai des de 3 ori pe saptamana.

Batranetea incepe la 27 de ani ?!

Nu obisnuiesc sa fac „revista presei” zilnic, nici macar headline-urile nu le citesc. Prea mult scandal, toata lumea vrea stiri negative asa incat pe langa astea apar relatate si o gramada de incidente/accidente si altele din acelasi registru. Cand nu sunt nici de-astea, sunt articolase cu tema sexuala (conotatii sau aluzii au fost demult, acum sunt cat se poate de explicite articolele)

Totusi, mi s-a intamplat chiar astazi sa dau de urmatorul titlu Bătrîneţea începe la 27 de ani , articol de cateva paragrafe pe care o sa il postez integral.

Bătrîneţea este adesea declarată responsabilă pentru rătăcirea cheilor de la maşină, pentru uitarea unor lucruri importante sau pentru pierderea logicii în gîndire. Dar, spre surprinderea tuturor, o nouă cercetare a scos la iveală faptul că multe dintre efectele îmbătrînirii pot apărea cu cîteva decenii mai devreme decît ar fi normal, relatează Daily Mail.

Potrivit oamenilor de ştiinţă americani, de la vîrsta de 27 de ani abilităţile intelectuale încep să se diminueze, după ce au atins apogeul la 22 de ani. Cercetătorii au analizat 2.000 de bărbaţi şi femei, cu vîrstele cuprinse între 18 şi 60 de ani, pe o perioadă de 7 ani. Voluntarii implicaţi în studiu erau, în mare parte, persoane cu o stare bună de sănătate şi cu o educaţie medie sau peste medie, sarcinile lor constînd în rezolvarea de puzzle‑uri, amintirea unor cuvinte şi observarea unor litere ori simboluri. Teste similare sînt adesea utilizate pentru a depista dizabilităţile şi declinurile mentale, inclusiv demenţa.

În cadrul a nouă dintre cele douăsprezece teste s‑a observat că vîrsta medie la care este obţinută performanţa maximă este cea de 22 de ani. În schimb, prima vîrstă la care performanţa este semnificativ mai scăzută este cea de 27 de ani, această situaţie fiind sesizată în cazul testelor de raţionament logic, de viteză a gîndirii şi de vizualizare spaţială. De asemenea, se pare că memoria începe să se diminueze de la vîrsta de 37 de ani. Rezultatele cercetării efectuate de specialiştii de la Universitatea din Virginia au fost publicate recent în revista academică „Neurobiology Of Aging”.

Ca orice om normal la cap – si sceptic pe deasupra- imi zic ca iar au dat astia peste o stire de senzatie gen „gaina care a nascut pui vii”. Apoi, „mai m-am gandit ” precum marmota; pana la urma aveam un fir de la care sa pornesc. Neurobiology Of Aging. Unde gasesc free rezumatul studiului. Textul nu poate fi citit free de pe site-ul lor si ma indoiesc ca cei de la Evenimentul au facut-o, pur si simplu au tradus cuvant cu cuvant de aici. Au uitat insa sa mai traduca si ultimele fraze:

Professor Timothy Salthouse said the results suggested that therapies designed to prevent or reverse age-related conditions may need to start earlier, long before people become pensioners.

He wrote: ‘Results converge on a conclusion that some aspects of age-related cognitive decline begin in healthy, educated adults when they are in their 20s and 30s.’

There is some good news, though. The report states that abilities based on accumulated knowledge, such as performance on tests of vocabulary or generalinformation, increase until at least the age of 60.”

Pana la urma ceea ce m-a surprins (negativ, evident) este faptul ca s-a demonstrat faptul ca atat de devreme incepe declinul. Nu demult citisem intr-o carte apatuta la Curtea Veche intitulata „Cum sa oprim imbatranirea” faptul ca intentia naturii e aceea de a scapa de noi dupa trecerea de varsta mijlocie, dupa ce ne-am indeplinit datoria de procreere. La urma urmei, dintr-un punct de vedere evolutionist, transmiterea genelor catre generatia urmatoare e ceea ce conteaza, nu o batranete lunga si inutila biologic.

Dar, totusi, cam devreme , nu?

Raceala

De cateva zile „ma incearca” o raceala. Nici nu se declanseaza, dar nici in pace nu ma lasa. Ma trezesc diminetile cu capul cat o banita si ma simt infundata in nas si in urechi. Am inceput prin a ignora starea dupa care am trecut la represalii cu mijloace alopate. Pentru ca mult laudatul Modafen nu a dat rezultate dupa 3 zile de administrare constanta, am dat o cautare dupa tratamente naturiste, in care eu cred cu tarie. Iata ce am gasit interesant .

Maghiranul – se administreaza sub forma de infuzie: la o cana de apa clocotita se pun intre o lingurita si jumatate si patru lingurite de pulbere de maghiran; se lasa vasul acoperit 15-20 de minute, dupa care se strecoara. Indulcit cu miere, ceaiul se bea intotdeauna fierbinte.

La 10-15 minute vom transpira, eliminand din abundenta toxine, in timp ce sinusurile si caile respiratorii superioare se vor descongestiona.

In faza de coctiune, inainte de declansarea bolii, se bea cate o cana de ceai la 20-40 de minute, timp de cateva ore. In cazul cand gripa s-a declansat, ceaiul se va bea numai in afara perioadelor de febra, cu aceeasi frecventa, timp de o zi.

Busuiocul – administrat tot sub forma de ceai fierbinte cu miere, revitalizeaza rapid organismul si ne invioreaza, ajutandu-ne de asemenea sa stopam procesul gripal in orice faza a sa, dar mai ales in faza de debut.

Se bea foarte cald, inghitind lent si lasandu-l sa alunece pe gat, abtinandu-ne sa mancam in timpul tratamentului.

O doza de soc consta in 6-7 cani cu infuzie de busuioc indulcit cu miere, baute la intervale de 15-30 de minute una de alta.

Ceaiul se prepara prin punerea a 1-2 tulpini florifere de busuioc la o cana de apa clocotita si lasarea la infuzat timp de 15 minute; daca apare febra, se adauga si 1-2 lingurite de menta la o cana de ceai.

 

 

LEACURI DIN BATRANI

Hreanul – sinusurile congestionate si nasul infundat se vindeca fara gres daca punem pe frunte 2-3 linguri de hrean ras, invelit intr-o basma rosie.

Hreanul se tine 5-30 de minute pe frunte si la radacina nasului.

Cei cu o piele foarte sensibila vor tine mai putin cataplasma, altfel pot aparea inflamatii serioase. In tratamentul gripei si al guturaiului, desfundarea nasului este foarte importanta, deoarece daca respiram normal, pe nas, sunt evitate complicatiile bronsice si pulmonare.

Ca si tratament rapid al sinuzitei, acest leac nu are echivalent, o cura de 5 zile in care facem aceasta aplicatie de 1-2 ori pe zi eliminand rapid aceasta afectiune.

Ceapa – tusea si bronsitele sunt vindecate cu decoct de ceapa.

Se iau doua cepe intregi, cu tot cu coaja, de marime medie, se spala si se pun la fiert in 1 si 1/2 cana de apa, timp de un sfert de ora.

Se bea decoctul cald, indulcit sau nu, pe stomacul gol si fara alte adaosuri.

Ceaiul are un gust nu tocmai placut, insa actioneaza foarte rapid si se zice ca nu exista leac mai bun contra tusei si durerilor de gat si de piept.

BAI

Imediat ce simtiti primele semne ale racelii, recurgeti la traditionala si eficienta terapie a bailor.

Cu ajutorul lor, debutul unei infectii poate sa fie stopat.

Baie de picioare cu temperatura progresiva – bagati-va picioarele intr-un lighean cu circa 1,5 litri de apa calda (35 grade C), adaugand progresiv apa fierbinte, pana cand atingeti temperatura finala de 40 grade C.

Durata baii este de 10-15 minute.

Picioarele se sterg si se incalta sosete groase.

Baia progresiva poate fi facuta zilnic.

Bai complete cu ace de pin (sau esenta) – temperatura din baie sa fie de 18-21 grade C, iar temperatura apei din cada de 35-38 grade C.

Durata baii sa nu depaseasca 20 de minute.

Se adauga 150 g de ace de pin oparite intr-un saculet pe baie de aburi sau 10 picaturi de ulei de pin (se gaseste la Plafar).

Dupa baie, obligatoriu, urmeaza odihna la caldura in pat, vreme de o ora. (Nu faceti niciodata baie cu stomacul plin.

Evitati baile calde daca suferiti de varice, iritatii si infectii ale pielii, tulburari de ritm cardiac.)

Răspunsul emoţional la boală şi moarte

Întotdeauna omul îşi imaginează moartea ca şi cum ar fi ceva ce se întâmplă altora. În momentul în care descoperă că şi el poate fi confruntat cu o astfel de experienţă limită îşi descoperă propria vulnerabilitate. Fiecare dintre cei confruntaţi cu boala şi moartea reacţionează într-un mod unic, dată fiind unicitatea persoanei.

Cu toate acestea, cercetările efectuate asupra modului cum reacţioneză oamenii în faţa diagnosticului de cancer, cum acceptă şi se resemnează sau refuză ideea şi luptă împotriva bolii, au permis sistematizarea unor stadii ale reacţiilor emoţionale. Deja celebrul studiu al lui Kubler-Ross (1993) a identificat un proces psihologic complex, ce include cinci stadii de răspuns la boală.

 

 

Stadiile nu sunt rigide, fiecare persoană putând să reacţioneze într-un mod particular, în funcţie de vârstă, educaţie, convingeri religioase, cultură. Cunoaşterea stadiilor şi identificarea lor la pacient poate ajuta medicul, psihologul, familia să se orienteze în asistenţa bolnavului. În faza investigaţiilor, persoana este dominată de nesiguranţă şi anxietate pentru un diagnostic negativ, dar în acelaşi timp şi de speranţa infirmării suspiciunilor. În situaţia în care alarma s-a dovedit a fi falsă anxietatea dispare odată cu trăirea sentimentului de uşurare. Dacă suspiciunile se confirmă, confruntarea cu diagnosticul şi şocul aflării adevărului este atât de intens, încât pacientul nu poate accepta cognitiv şi emoţional faptul.

Negarea este de obicei prima reacţie în cadrul procesului descris de Kubler-Ross. La unii pacienţii negarea are un efect pozitiv, de tampon în faţa ştirii traumatice când într-un minut se spulberă toate certitudinile şi planurile de viitor oferindu-le posibilitatea de a se reculege şi de a-şi aduna resursele pentru mobilizarea ulterioară. Această evitare este bună atât timp cât este doar o formă de adaptare temporară la situaţia traumatică. Dacă ea persistă poate conduce la refuzul diagnosticului, tratamentului şi implicaţiilor bolii, putând avea astfel efect letal. La alţi pacienţi negarea poate direcţiona spre solicitarea de noi investigaţii, de schimbarea medicului, clinicii şi laboratoarelor în speranţa unui alt diagnostic; această atitudine poate tergiversa instituirea tratamentului adecvat şi deci va fi în defavoarea unei evoluţii favorabile.
Când faza de negare nu mai poate fi menţinută, aceasta va fi înlocuită cu furia şi revolta. „De ce eu ?” este cea mai frecventă întrebare în acest al doilea stadiu al reactivităţii. Boala este percepută ca o pedeapsă nedreaptă şi nemeritată. Furia, supărarea şi resentimentele sunt aruncate cu putere pretutindeni, împotriva destinului, familiei, personalului medical. În această fază pacientul poate să îşi piardă credinţa în Dumnezeu.

Revolta faţă de un destin nedrept poate determina un comportament non-compliant la tratament şi la indicaţiile medicale cu privirire la renunţarea unor comportamente de risc (pacientul continuă să fumeze sau să consume cantităţi exagerate de alcool). Ceea ce poate fi interpretat de către personalul medical ca atitudine arogantă, de pacient dificil, sau inconştientă nu este altceva decât o modalitate de ajustare la boală.
Când pacientul observă că prin furie şi revoltă nu poate obţine înapoi sănătatea, negocierea, învoiala, devin reacţiile tipice în cel de-al treilea stadiu de adaptare la boală. Asemeni copilului care promite un comportament bun pentru a obţine o favoare şi bolnavul speră astfel amânarea deznodământului nefericit. Acest stadiu poate fi gândit doar, uneori chiar inconştient sau poate fi exprimat explicit. Donaţiile de bani către biserică sau săraci, de organe proprii în folosul ştiinţei, acte de caritate sunt forme de tocmeală cu destinul. Negocierea poate lua forma luptei împotriva bolii. Pacientul îşi mobilizează resursele pentru a face faţă bolii, pentru a depăşi efectele adverse ale tratamentului, caută tratamente alternative, este cooperant şi plin de speranţă în recuperare.

 Din punct de vedere psihologic aceasta este faza cea mai potrivită pentru a încuraja optimismul, gândirea pozitivă, încrederea în vindecare şi negarea gravităţii bolii. Dacă negarea ca mecanism defensiv poate fi fatală în faza de acceptare a diagnosticului şi tratamentului, ea s-a dovedit un predictor favorabil al supravieţuirii dacă intră în funcţie în faza de negociere şi luptă. Pentru mulţi bolnavi de cancer, la care boala a fost depistată într-un stadiu timpuriu, reacţiile emoţionale se opresc la această fază datorită vindecării.

Dacă boala are o evoluţie negativă, dacă internările repetate şi intervenţii chirurgicale nu duc la nici un rezultat, dacă pacientul se percepe pe sine ca o povară pentru familie apare depresia. Boala şi suferinţa nu mai pot fi negate. Resursele de a face faţă şi de a lupta s-au epuizat, sentimentele de neputinţă şi de lipsă de speranţe duc la depresie. Depresia poate fi cauzată şi de durerea de a-i părăsi pe cei dragi, de neliniştea sau vinovăţia de a fi lăsat lucrurile neterminate sau nerezolvate. Durerea fizică ce poate însoţi evoluţia bolii augmentează depresia. Uneori speranţa poate persista şi în acestă fază a bolii, speranţa că un tratament miraculos se va inventa, că va exista mai puţină durere, că corpul nu va fi mutilat prin operaţii chirurgicale radicale, că sfîrşitul va fi fără suferinţă.

În faza terminală intervine acceptarea emoţională şi cognitivă a bolii şi al sfârşitului. Oboseala fizică şi psihică determină atitudinea de resemnare şi abandonare a luptei. Lipsa totală a oricărei speranţe este un indiciu că pacientul este pregătit pentru moarte. Anxietatea faţă de necunoscut poate să acompanieze acceptarea finalului. Alteori, pacientul poate dori şi solicita explicit grăbirea morţii, care este percepută ca o eliberare. Comunicarea devine în această fază preponderent nonverbală. Totuşi nu trebuie să se uite că pacientul muribund are aceleaşi nevoi fundamental umane ca oricare altă persoană, nevoia de afecţiune, de înţelegere, de a fi acceptat, de demnitate. Pacientul nu are nevoie de compasiune, de îmbărbătări şi de sfaturi ci de a se simţi tratat ca o persoană, de a fi ajutat să găsească sensul vieţii avute, semnele imortalităţii şi de a muri demn.

Cunoaşterea fazelor de reacţie psihologică la boala cu prognostic infaust ghidează oncologul terapeut şi personalul mediu în adoptarea unor atitudini adecvate stadiului de reactivitate. A nu ţine cont de fazele descrise dar şi de particularităţile individuale de răspuns înseamnă negarea corelatelor psihosociale ale bolii ce are repercursiuni negative asupra relaţiei medic-pacient.

Asistenţa psihologică trebuie să fie la îndemâna pacienţilor sub cele mai diverse forme: grupuri de suport care să încurajezeze exprimarea emoţională, tehnici cognitive care să modifice percepţia bolii, a tratamentelor, a riscului operator, a imaginii corporale, tehnici comportamentale şi de imagerie dirijată care să reducă efectele secundare adverse ale tratamentului, tehnici de relaxare, de hipnoză, şi de control al durerii pentru diminuarea reactivităţii emoţionale şi a durerii fizice, consilierea stilului de viaţă sănătos şi a reinserţiei familiale şi socio-profesionale, pregătirea pentru moarte. Asistenţa medicală şi psihologică a copilului bolnav de cancer ridică şi mai multe probleme, cu particularităţile specifice vârstei.

Nu trebuie omisă nici familia pacientului care poate beneficia de consilierea de doliu pentru a diminua efectele devastante ale pierderii unui membru din familie. Asistarea familiei în recţia de doliu va urma paşii redaţi în tabelul urmator:

Fazele din reacţia de doliu
1. sentiment de amorţire, de gol
2. sentiment de dor şi tânjire după cel dispărut
3. sentiment de vinovăţie
4. sentiment de resentiment faţă de cel dispărut
5. probleme în menţinerea ritmului activităţilor profesionale, sociale şi familiale versus capacitate de reinserare socială şi de reinvestire într-o nouă relaţie.

Text preluat din cursul de Psihologia Sanatatii. Domeniul clinic al psihologiei sănătăţii, autor Prof. Univ. dr. Adriana BĂBAN, Cluj-Napoca