Cat priveste povestea in sine, o voi reproduce mai jos integral, facand o singura mentiune : nici prin gand nu mi-a trecut ca o floare poate avea o poveste atat de „agitata” ! Eh, voila!
Un capitol important din istoria plantelor il ocupa lalelele. Povestea lor este plina de intrigi, inselatorie, furturi si inimi frante. Mai mult, desi Olanda se numeste tara lalelelor, aceste flori nu sunt originare de acolo si nici olandezii nu au fost primii din lume care au cultivat lalelele. Obsesia olandezilor pentru lalele a aparut destul de recent in istorie, dupa cum vom vedea in continuare.
Daca lalelele ar putea vorbi, ar avea multe lucruri interesante de povestit. Din pacate insa, nu o pot face, ceea ce face o misiune aproape imposibila trasarea istoriei lor, desi multi au incercat. Scrierea istoriei exacte a lalelelor a fost o incercare destul de grea din cauza lipsei documentelor de incredere, desi exista lucrari de arta chiar din secolul al XII-lea care ofera unele indicii.
Ce au putut istoricii sa stabileasca este ca lalelele au aparut pentru prima data, acum sute de mii de ani intr-o zona coridor care se intindea de-a lungul paralelei de 40 de grade latutudine, intre nordul Chinei si sudul Europei.
Lalelele sunt flori remarcabile care par sa aiba puterea de a captiva inimi, dar si de a le distruge. Desi obsesia olandezilor pentru lalele este foarte cunoscuta, lalelele au avut perioade in care „au fost la putere” si in alte tari. Prima data, acest lucru s-a intamplat in Turcia, in anii 1500, perioada in care exista Imperiul Otoman, condus de sultanul Suleiman I (1494-1566). Lalelele au devenit flori foarte cultivate si ingrijite pentru ca ii placeau foarte mult sultanului si anturajului sau. In timpul domniei turcului Ahmed al III-lea (1703-1730), se crede ca laleaua a fost ridicat la rangul de simbol al bogatiei si prestigiului, iar perioada respectiva s-a numit „Era Lalelelor”. De asemenea, denumirea florii vine dintr-un cuvant turcesc care inseamna turban.
Turcii aveau legi stricte in ceea ce privea cultivarea si vanzarea lalelelor. De exemplu: in timpul domniei sultanului Ahmed al III-lea, era interzisa cumpararea sau vinderea lalelelor in afara capitalei Turciei – o crima pedepsita prin exil (considerata pe timpul acela o pedeapsa blanda in comparatie cu tortura). Se spune deseori ca, in acele timpuri, laleaua era considerata a fi mai valoroasa decat viata.
La inceputul anilor 1700, turcii au organizat ceea ce a fost primul Festival al Lalelelor, care se tinea noaptea, la lumina lunii pline. Sute de vaze somptuos decorate erau umplute cu lalele delicate, lanterne de cristal luminau gradinile, in timp ce in coliviile erau pline cu privighetori si canari care cantau pentru invitati. In plus, toti cei invitati la festival trebuiau sa se imbrace in culori care sa se armonizeze cu florile expuse.
In timp ce turcii tineau deja festivalurile lalelelor, olandezii de abia incepeau sa experimenteze cultivarea acestor flori.
In ce-a de-a doua jumatate a secolului al XVI-lea, vestea despre aceasta floare extraordinara a atins Europa, iar la un moment dat, cateva seminte de lalele i-au fost expediate prefectului Clusius, care ingrijea Gradinile Medicinale Regale din Praga.
Acesta a fost momentul care a marcat sosirea lalelei in Europa.
Cativa ani mai tarziu, in 1593, Clusius a fugit in Olanda, cerand azil pe motive religioase si devenind curatorul Gradinii Botanice din Leiden. Desi aceasta gradina exista in principal pentru a alimenta stocul de ierburi si plante medicinale, Clusius a adus cu el in Olanda marea sa colectie de lalele (despre care se zice ca ar fi fost cea mai impresionanta din vestul Europei la acel moment) si a plantat-o in gradina din Leiden.
Istoricii spun despre Clusius ca ar fi fost un gradinar foarte egoist pentru ca tinea lalelele numai pentru el si refuza sa le vanda sau sa le imparta cu altii, in ciuda ofertelor cu adevarat generoase. Cum popularitatea florilor a devenit din ce in ce mai mare, unii horticultori pasionati si ajunsi la disperare au furat cateva lalele. Se pare ca acest act l-a dezgustat atat de mult pe Clusius, incat acesta a renuntat la ingrijirea lalelelor si nu le-a mai cultivat niciodata.
Odata cu acel furt, lalelele au fost eliberate din „inchisoarea” in care erau tinute si au inceput sa fie cultivate de toata lumea care isi permitea.
Lalelele au fost initial o curiozitate si un hobby pentru oamenii foarte bogati. Fascinatia pentru lalele, mutatiile sale si misterul nemasurat le-au dat acestor flori o valoare din ce in ce mai mare.
Speculatiile pe seama bulbilor de lalele au inceput sa apara imediat, cum clasa mijlocie si de sus a populatiei le vedeau ca pe un simbol ultim al bogatiei si prosperitatii. Pe langa coliviile cu pasari exotice si fantanile decorative, in gradinile membrilor familiilor regale, episcopilor si a membrilor aristocratiei se gaseau intotdeauna si lalele. De multe ori, prin gradina erau asezate oglinzi care dadeau iluzia unui numar si mai mare de lalele – motiv de mandrie, pentru ca insemna ca proprietarul are foarte multi bani.
Pana in anul 1630, bulbii de lalele se cultivau si comercializau numai intre cunoscatori si oameni de stiinta, pasionati de horticultura; in scurt timp insa, din ce in ce mai multi comercianti au observat ca pentru unii bulbi se plateau sume foarte mari de bani si s-au gandit sa se imbogateasca rapid. Astfel, popularitatea lalelelor a crescut si mai mult. Se obisnuia ca in hanurile locale sa se adune grupuri mari de comercianti si cumparatori de lalele.
Nu a durat mult pana majoritatea olandezilor au devenit cu adevarat obsedati de aceste flori. Cei care nu isi permiteau sa cumpere bulbi de lalele sau chiar lalele, se multumeau cu lucrari de arta, piese de mobilier, broderii si obiecte de ceramica pe care aparea silueta delicata a florii.
Multe acuarele ce reprezinta lalele au fost pictate in aceasta perioada si sunt considerate acum adevarate opere de arta; pe vremea aceea insa, erau numai foi de catalog menite sa ii faca pe cumparatori sa ia flori scumpe, pentru ca numai acestea erau reprezentate.
Cum bulbii se vindeau la kilogram, majoritatea oamenilor faceau speculatii pe viitoarea greutate a acestora, odata ce erau scosi din pamant. Tot ce trebuiau sa faca investitorii era sa planteze bulbii si sa astepte ca acestia sa creasca in pamant. Era ca si cum ar fi facut bani din aer, asa ca aceasta specula a devenit cunoscuta cu numele de „comertul cu vant”.
In perioada dintre 1634 si 1637, preturile bulbilor de lalea au crescut uimitor de mult, pentru ca „febra” lalelelor s-a raspandit si mai mult. Bulbi care in mod normal ar fi costat 1-2 guldeni ajunsesera in numai cateva luni sa fie chiar si 100 de guldeni, astfel ca bulbii isi schimbau de cateva ori stapanii pana sa infloreasca pentru prima data. Aceste speculatii absurde au constituit un fenomen atat de intens, incat istoricii si economisti de astazi inca nu isi pot explica ce s-a intamplat. Atat de absurda devenise situatia, ca la apogeul ei, un singur bulb sa valoreze cat o casa sau o proprietate situata in cea mai buna zona din Amsterdam (echivalentul salariului unui zidar pe 15 ani).
Au fost muti care au incercat sa opreasca sau macar sa incetineasca speculatiile. Preotii si profesorii de etica din acele timpuri ii avertizau pe oameni de obsesia pentru bunurile pamantesti, in timp ce reprezentantii guvernului incercau in acelasi timp sa faca legi impotriva speculei.
Inevitabila scadere a pretului lalelelor a avut loc in 1637, cand un grup de vanzatori nu a putut sa obtina sumele de bani pe care le doreau pentru vanzarea unor bulbi – a fost momentul in care parca toata lumea si-a dat seama de situatie. Toti au vazut ca pretul lalelelor erau „artificiale” si ca valoarea lor era trecatoare.
Multi si-au pierdut toata averea pe care o aveau, iar acest sfarsit tragic pentru ei i-a facut sa nu mai poata suferi floarea niciodata. Totusi, pentru multi altii, mania lalelelor nu a avut nici un efect cand a venit vorba de aprecierea plantei in sine; ea a ramas in continuare o floare plina de gratie si frumusete, iar varietatile rare inca mai atingeau preturi ridicate. De exemplu, in 1640 (cand se considera ca mania lalelelor deja trecuse) varietatea de lalea Semper Augustus ajungea la 1.200 de guldeni.
In timpul secolelor XVII-XVIII, laleaua inca mai domnea in Europa, dar dramaticul sfarsit al secolului XVIII si inceputul secolului XIX, reprezentate de Revolutia Franceza si invazia si ocuparea Olandei de catre Napoleon, au schimbat modul in care lumea privea floarea.
In urmatoarele decade, interesul pentru lalea a variat, olandezii ramanand singurii care si-au pastrat „devotamentul” pentru aceste flori (astazi, exportul de lalele olandeze atinge 1,2 bilioane de bulbi, anual). De aceea laleaua este atat de legata de Olanda. Imigrantii olandezi sunt in mare parte raspunzatori de raspandirea popularitatii lalelei in toate colturile lumii.
Intamplari din (i)realitatea imediata 